A. B. C . VANATORESC

SIMTURILE ANIMALELOR

Experienta vanatoreasca a dovedit ca vanatorul care este imbracat vara intr-o costumatie verde, confundabila cu verdele naturii si iarna pe zapada intr-un halat alb este nedepistabil de catre animale, mai ales cand sta nemiscat.Animalele il vad in ansamblul mediului, dar fara a putea deslusi exact silueta omului.De aceea nu se merge la vanatore imbrcat in haine colorate viu, tipatore, care atrag atentia animalelor de la kilometri.Galagia, sunetele straine in general, pun in alerta animalel, dar acestea nu le pot stabili intotdeauna natura exacta. Ramane mirosul care sete cel mai sensibil si cel mai folosit animalului in lupa pentru existenta. Fiecare specie emana un anumit miros pe care animalele il invata pe cale reflexa .
Exista miros de lup,vulpe,mistret,urs,cerb,caine si chiar de om.Pradatorii urmaresc prada dupa mirosul care il lasa in urma lor,iar erbivorele se feresc de carnivore simtandu-le mirosul adus de vant sau lasat pe pamant.
Cianele, fidel vanatorului, lucreaza bazandu-se pe miros.Limierul urmareste vanatul ranit pe distante foarte mari folosindu-si simtul olfactiv.Marii pontatori raman in aret in momentul cand miros vanatul, cainele simte ( adulmeca ) de la distanta, dar nu stie exact unde este vanatul si de aceea ramane in aret pana cand vanatul este starnit din locul ascuns.
Cainii gonitori mana, si cauta vanatul, adulmecand si mirosind terneul pentru a depista urma pe care, o data simtita, o tin orbis, chiar daca ea iese din goana si o ia in alta parte.
Se stie ca mirosul se imprima pe baza reflexa.De aceea, sunt caini care nu gonesc doar mistretii deoarece cu ei s-a vanat numai la aceste salbaticiuni.



JUJEUL
POVESTE:

Mai dau un exemplu autentic, fapt povestit de un padurar care se afla la o vizita la o stana, unde a putut numara peste 10 piei de ied de caprioara intinse si batute pe peretii stanii pentru uscare.
Oare cati iezi au mai prins cainii, de care nimeni nu stia nimic
,, Cu o alta ocazie , am coborat seara, tot in luna iunie la un izvor cu apa foarte buna de baut, dar cand am ajuns acolo am constatat o stana foarte aproape instalata de izvor. In stana era ciobanul poprietar, un mos insotit de 4 caini foarte mari, din care numai unu purta ,,cravata''.Dupa un dialog scurt cu mosul, deasupra noastra au iesit slugile cu oile spre stana. Era pe la orele 7.30-8.00 seara;cand s-au mai apropiat de noi, am putut numara inca sapte caini.
Intreband-ul ce face cu atatia caini si ce le da de mancare, mosul mi-a raspuns zambind si aranjandu-si mustata urmatoarele:
,, Apoi dumneata traba sa stii ca ei gasesc de mancare, doar campul este mare. Din cand in cand le mai dau si eu ceva mamaliga sau zar, dar nu prea se omoara sa-l manance''
Trec acuma la cainii care sunt tinuti legati ziua la casele taranilor gospodari:noaptea sunt dezlegati pana dimineata cand sunt din nou pusi in lant. Dupa lasarea noptii, cand sunt dezlegati, incepe vanatoarea nocturna, parasesc in grup satul spre a ajunge pe campu-padure unde incep vanatoarea.
Multi stapani nu stiu ce fac cainii lor noaptea si cred ca sunt prin preajma, aproape.De nenumarate ori , cand ieseam cu noaptea in cap la o panda de caprior, auzeam departe cum manau in padure.
Mai sunt si caini care nu mana latrand, deci fac o vanatoare muta. Aceeasi caini sunt foarte periculosi: surprind vanatul si doboara mai ales iezii fatati de cateva zile.
,,Am avut ocazia sa traiesc asemenea intamplare, impreuna cu padurarul care ma insotea.Am iesit pe la 3 dimineata din sat si am ajuns la locul pandei unde ne-am instalat aproape unul de celalalt, la panda de caprior.
Cred ca nu am stat nici 20 de minute, cand am auzit in frune ca se apropia ceva de mine cu viteza.
Deoarece inca nu aveam catare, am vazut la aproximativ 20 de pasi o umbra care a diparut rapid. Imediat am auzit iarasi o galagie care venea din mai multe parti si tot alaiul a trecut pe la mine ceva mai departe. Acestia erau cainii, deoarece dupa ce au trecut am auzit un latrat scurt.
M-am sculat in picioare, nemultumit de deranj. Padurarulu se apropie de mine: ,, Ai vazut ? Aceeasi caini i-am mai intalnit dar tot noaptea.Acum puteam pleca acasa''
Intre timp, a inceput sa se lumineze si trebuia sa-i dau dreptate padurarului. Am plecat incet acasa. Nu am mai vazut vanat pana la sat, dar nu era de mirare. Aceeasi caini il manasera in directii diferite.
Pentru a redresa situatia, propun urmatoarele:
Confectionarea in cateva punce in tara a jujeelor dupa cotele care se impun, cunoscute, dintr-un lemn de esenta tare ( carpen ), prevazute cu un colier metalic ingropat la mijlocul jujeului, prins si nituit la un lant usor care se prinde ulterior la zgarda cainelui.Jujeul se poate vopsi in doua culori ROSU-GALBEN pentru a cunoaste de la 20-30m daca este original.
Aceste jujee sa se distribuie apoi la ocoalele siilvice si filialele de vanatore, de unde sa fie vandute crescatorilor si proprietarilor de animale
Bineinteles, trebuie impusa crescatorilor de animale inzestrarea cu aceste jujee a cainilor, controlati de paznici impreuna cu organele de politie direct la stana.
Roadele acestor masuri nu vor intarzia sa se vada in randul vanatului, ale carui efective vor inregistra cresteri vizibile.


FINAL DE BONCANIT

Razele soarelui strabateau cu greu patura de nori. Lunga, vinetie, prevestitoare de ploaie, mareea cerestra ameninta crestele muntiilor, vaile seile, curamturile, cu padurile si poienile lor. Ciudat, pana acum nici un strop nu binecuvantase rugina toamna. Atmosfera era incarcata, linistea de dinaintea furtunii aflandu-se parca printre noi.
Boncanitul tocmai se terminase.Alergaseram pret de o saptamana dupa trofeul mult ravnit, apartinand ,,CRAIULUI CARPATILOR''. Zi de vara pana in seara.Intocmai cu viteazul din poveste urmele pasilor nostri se asemanau cu cele ale cerbilor.Diminetile si serile se impleteau cu poienile si regenerarile deschise de securile silvicultorilor. Simteam, cu adevarat, minut cu minut, si ceas de ceas apropierea clipei celei mari. Noi infranti, el stapan. Ca intotdeauna neingenuchiat. Prima data i-am vazut infruntandu-se, cel tanar-patimas, nervos, aprig, iubaret si de nestavilit.Cel batran, starostele, aparandu-si ca orice indrituit cauza anilor de munca, de dor, de chemare. Iernile aprige, cu haiticul pe urme, cu braconerii ce doreau sa dea plumbul ucigator dupa dansul.
Inclestarea coarnelor a fost mult prea scurta.Cu sufletul cat un purice si inima sa ne sparga pieptul crucea lunetelor noastre nu au reusit sa gaseasca ,, casa sufletului'' regelui muntelui.Trofeul batranului dar si cel al tanarului erau demne de fericirea oricarui dibaci vanator.
A urmat apoi dimineata tarzie in care culegeam manatarci. Apa DOMNULUI din ceruri, petrecuta spre noi, a lasat padurea de fag sa ne binecuvanteze cu rodul sau, ciuperca. Culegand usor sporul pamantului, treptat am ajuns langa haremul uni cerb care, ei bine dormea. Nevestele, in picioare,strajuiau.Noi, pe pozitii de vanatore, ele atente cu paniile urechilor, fix atintite spre noi. Ca la un semn carabina se pleca ingaduitoare, cand cezarului ce-i al cezaurului iar noua acordandu-ne titlul de vanatori.Caci etica este cel dintai simtamant al vanatorului.Nu se poate numai vanator cel ce trage in piesa lasata jos, care se odihneste.